Sărbătoarea vinului în podgorie

În intervalul 2 – 23 septembrie 2012, Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu primăriile din Podgoria Aradului şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează Sărbătoarea Vinului în Podgorie, eveniment aflat la cea de a V-a ediţie.

Organizatorii îşi propun ca prin intermediul acestui festival să readucă în actualitate „Drumul vinului”, ca obiectiv turistic al judeţului Arad dar şi ca pe o modalitate de valorificare integrală a mediului rural cu potenţialul său agricol, cultural, uman şi tehnico-economic, susţinând tradiţiile viticulturii şi ale folclorului arădean, elemente definitorii ale acestei regiunii.

Evenimentul se va desfăşura sub forma unui spectacol-muzical care va începe în Ghioroc şi va continua cu Şiria, Păuliş,Pâncota, respectiv Covăsânţ.

Cu această ocazie, vor fi organizate spectacole folclorice – susţinute de ansamblurile de dans din Ghioroc, Păuliş, Turnu, Vinga, Covăsânţ, Şiria, expoziţii de struguri de masă şi vin, târguri unde vor fi promovate produse culinare tradiţionale locale dar şi prezentarea vinurilor de podgorie ale centrelor viticole din Podgorie.

Publicul este invitat să deguste vinuri de calitate asezonate cu bucate tradiţionale iar cei interesaţi sunt invitaţi să participe la serbările culesului de struguri specifice Podgoriei, una dintre cele mai vechi practici dinţaranoastră care datează din timpul dacilor şi romanilor, reuşind să râmână vie şi astăzi.

                                                                                                                   Programul Festivalului

                                                                                                                          – 02 -23 .09. 2012  –

Ghioroc, 2 septembrie, ora 15.00 – Stadionul Şcolii Generale

Formaţiile de dansuri din Ghioroc, Păuliş, Turnu, Vinga, Covăsânţ, Şiria
– Orchestra Rapsozii Zarandului – dirijor Petrică Paşca, solişti Cornelia Căpraru Roman, Malvina Nagy, Ioana Luguzan, Mădălin Chindriş
Macii Ghioroc
– Party Mix Pecica

Şiria, 9 septembrie, ora 16.00 – Parcul Central

– Formaţiile de dansuri din – Păuliş, Nadăş, Şiria, Chisindia, Ghioroc
Radu Moş
Roxana Suciu, Alin Neag
Invitaţi speciali
– Ansamblul artistic profesionist “Crişana” din Oradea
– Solişti vocali: Simona Costin, Felicia Costin, Viorica Bradea, Voichiţa Mihoc, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Cornel Borza, Leontin Ciucur
– Solişti instrumentişti: Petrică Popa, Florin Bontu, Mitică Negrean, Stângaciu, Liviu Buţiu, Petru Frasin.

Păuliş, 16 septembrie, ora 15.00 – Terenul de sport

– Formaţia de dansuri „Cununa Nadăşului”
– Formaţia de dansuri „Podgorenii” din Păuliş
– Ansamblul „Vicodorii” – Lipova
– Orchestra „General Music”

Pâncota, 21 septembrie, ora 17.00 – Parcul Oraşului

– Orchestra „Rapsozii Zărandului”- dirijor Petrică Paşca
Voichiţa Suba, Cosmina Brădean, Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy
Prezintă Radu Moş

Covăsânţ, 23 septembrie, ora 17.00 – Tabăra Ortodoxă

Ciprian Roman, Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy
– Orchestra „Rapsozii Zărandului”- dirijor Petrică Paşca.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu:

Powered by WordPress | Designed by: free wp themes | Thanks to hostgator coupon code and cheap hosting