Negociază-ţi cât mai bine salariul!

Un job nou este o bună ocazie pentru a obţine un salariu mai mare şi pentru o poziţie mai bună în cadrul unei organizaţii.

Când nu ai experienţă şi îţi doreşti un job, ai accepta şi salariul minim pe economie, numai să fii angajat. Însă acest salariu inţial este baza de la care porneşti în negocierile ulterioare: în momentul în care îţi vei căuta un alt loc de muncă, viitorii angajatori pot  lua în considerare salariul avut până atunci.

Perioada economică turbulentă prin care trecem îşi are impactul şi asupra salariilor oferite de angajatori, în special proaspeţilor absolvenţi. Majoritatea angajatorilor nu şi-au mai crescut anul acesta salariile oferite pentru poziţiile entry-level, mulţi din ei chiar le-au scăzut. Este neplăcut, dar real. Iar cu cât accepţi mai repede asta cu atât mai bine.

Negocierea salariului este un aspect extrem de important în procesul de angajare. În momentul în care primim o propunere de job, cu siguranţa angajatorul îşi doreşte foarte mult să ne aibă în echipa sa. În această situaţie este absolut firesc să cerem atât cât ni se cuvine. Nu trebuie însă să ne lăsăm pacaliţi de acest aspect şi să considerăm că dacă am primit o propunerea de job cu siguranţă vom primi şi un salariu foarte mare. Este foarte posibil ca angajatorul să ne vrea în echipa lui, dar să nu aibă un buget atât de mare pentru asta. şi atunci, cu părare de rău, va refuza propunerea noastră şi va face o contra ofertă în conformitate cu ce a prevăzut el inţial.

Aşadar, ţine cont de câteva aspecte foarte importante în procesul de negociere salarială:

  • Argumentează! Punctează foarte clar plus valoarea vostră ca şi justificare la salariul cerut (niciodată nu menţiona ceva de genul: ştiu că astea sunt salariile în piaţă.

Poţi afla argumentele cu cea mai mare greutate în negocierea unui salariu prin analiza modului în care poţi îmbunătăţi activitatea companiei, cum poţi aduce acesteia câştiguri mai mari şi ce abilităţi te deosebesc de ceilalţi candidaţi

Angajatorul nu este interesat de piaţă în general, ci de tine ca şi candidat şi de ce poţi face tu pentru compania lui. Nici aspecte de genul: am deja o serie de rate la bancă şi nu pot scade salariul sub suma x. Este foarte probabil ca angajatorul să se simtă jignit. Are în faţă un candidat care îşi negociază salariul în funcţie de ratele la banca, nu de abilităţile, cunoştinţele şi experienţa lui!

  • Negociază! Este bine ştiut faptul ca atât candidaţii, cât şi angajtorii cer mai mult şi oferă mai puţin la o primă discuţie, tocmai pentru a lăsa loc negocierii.

În cazul în care ţi se precizează că este doar un salariu de început şi că vor exista negocieri ulterioare, încearcă să fixezi data acestora -peste 2 luni, peste 3 luni sau peste 6 luni. În acelaşi timp, încearcă să afli care sunt obiectivele pe care trebuie să le atingi ca să poţi primi o mărire de salariu

Fii însă deschis şi spune exact ce doreşti sau ce te nemulţumeşte sau nu este în concordanţă cu aşteptările tale. Angajatorul nu va negocia singur!

  • Compară beneficiile oferite de cele două companii. Angajatorul trebuie să cunoască beneficiile de care te bucuri la actualul loc de muncă astfel încât să te poată oferta în mod corespunzător. Ai grijă însă la modul prin care expui problema – nu vrei ca angajatorul să considere că eşti interesat doar de beneficiile materiale.

 

  • De asemenea, asigură-te că vei cere de la început orice alte compensaţii iţi mai pot oferi: reduceri la produsele firmei, masa asigurată, transportul decontat. Având în vedere că aceste negocieri de salariu se fac, de cele mai multe ori, la al doilea sau al treilea interviu de angajare, ar trebui să ai timp să găseşti pe cineva de la care să poţi afla toate aceste lucruri.

Nu în ultimul rând, în negocierea unui prim salariu trebuie să ţii cont şi de:

  • calificarea, nivelul şi complexitatea jobului pe care doreşti să îl ocupi;
  • nivelul tău de calificare şi competenţă pot fi demonstrate nu doar prin diplome de calificare sau atestate, ci şi prin rezultatele experienţelor anterioare. Chiar dacă aceaste experienţe au însemnat doar practică studenţească sau proiecte proprii, sunt îndeajuns de relevante dacă arată că eşti capabil să prestezi o anumită muncă la nivelul de performanţă cerut;
  • tipul de organizaţie în care urmează să ai un job: pentru aceasta, trebuie să cunoşti puterea financiară a organizaţiei, poziţia acesteia pe piaţă şi punctul de dezvoltare în care se află;
  • strategia şi politica de resurse umane: dacă, de exemplu, compania oferă joburi pentru care nu solicită experienţa, ca să pregatească oamenii pentru a ramâne mai mult timp în organizaţie, atunci probabil angajatorul este pregătit să investească în tine ori prin cursuri, ori printr-un salariu motivant;
  • raportul cerere/ofertă pe piaţa muncii: cât de valoroase sunt cunoştinţele şi abilităţile pe care le deţii şi cât de mare este concurenţa. Dacă jobul la care candidezi face parte dintre cele cu deficit de specialişti şi multe oferte de muncă poţi obţine, prin negociere, un salariu mai mult decât satisfăcător;
  • nivelul de recompensare practicat pe piaţa muncii pentru joburi similare.

Orice negociere este personalizată desigur, iar discursul noastru trebuie să fie adaptat corespunzător. Ideea de bază este să punctăm foarte clar ce oferim companiei angajatoare în schimbul aşteptărilor noastre salariale.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu:

Powered by WordPress | Designed by: free wp themes | Thanks to hostgator coupon code and cheap hosting