CONSILIERE

Activitatea de consiliere profesională în cadrul proiectului va fi oferită unui număr de 200 de persoane (persoane inactive, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă), în vederea pregătirii acestora pentru piaţa muncii, pentru interviuri de angajare şi pentru viitoare formări profesionale.

Consilierea şi orientarea profesională este un proces prin care un consultant în carieră oferă sprijin unei alte persoane pentru a depăşi o serie de obstacole ce ţin de sfera carierei şi a vieţii profesionale. În cadrul proiectului „ Investiție în capitalul uman din zona rurală a Județului Arad pentru dezvoltarea turismului” participaţii beneficiază gratuit de:

– sesiuni individuale de consiliere în urma cărora, prin intermediul instrumentelor de evaluare vocaţională, îşi pot identifica aptitudinile, interesele şi valorile în muncă, precum şi abilităţile necesare în domeniul turismului astfel încât să îşi poată căuta şi găsi mai uşor un loc de muncă;

– sesiuni de grup (workshopuri) în cadrul cărora vor dobândi cunoştinţe şi tehnici de elaborare corectă a CV-ului, a unei scrisori de intenţie, metode eficiente de a susţine un interviu de angajare.

Powered by WordPress | Designed by: free wp themes | Thanks to hostgator coupon code and cheap hosting